Coreea de Nord riscă o penurie alimentară începând din august, atenționează FAO
-
07 Iulie 2021 10:44
Coreea de Nord riscă să se confrunte în acest an cu o penurie alimentară de 860.000 de tone, potrivit previziunilor Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care atenționează împotriva dificultăților pe care le-ar putea resimți nord-coreenii începând din august, informează miercuri AFP.
Regimul nord-coreean, care este vizat de mai multe serii de sancțiuni internaționale din cauza programelor sale militare interzise, are de mai multă vreme probleme în a-și hrăni populația și suferă în mod regulat de penurii alimentare.
Presiunea asupra economiei nord-coreene a crescut și mai mult după închiderea frontierelor, ordonată pentru a lupta împotriva pandemiei, și după o serie de furtuni și inundații care au avut loc anul trecut.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a recunoscut în iunie că țara sa se confruntă cu "o situație alimentară tensionată".
Într-un raport ce datează de luni, FAO apreciază că Phenianul ar urma să producă 5,6 milioane de tone de cereale anul acesta, cu 1,1 milioane de tone mai puțin față de cantitatea de care ar avea nevoie pentru a-și hrăni populația.
"Importurile comerciale prevăzute oficial sunt de 205.000 de tone", potrivit acestui raport, ceea ce înseamnă că penuria alimentară ar urma să se ridice la 860.000 de tone.
"Dacă această lipsă nu este acoperită în mod corect de importuri comerciale sau de ajutor alimentar, gospodăriile (nord-coreene) riscă o perioadă dificilă în august-octombrie", potrivit raportului.
Închiderea frontierelor decisă pentru a stăvili noul tip de coronavirus a făcut să se reducă substanțial comerțul cu China, principalul susținător economic și diplomatic al Phenianului, în timp ce majoritatea angajaților ONG-urilor internaționale prezente în Coreea de Nord au părăsit țara.
Mai multe taifunuri care au avut loc vara trecută au provocat inundații care au distrus case și au devastat culturi.
Coreea de Nord a cunoscut în anii 1990 o foamete foarte gravă, care a făcut sute de mii de morți, în urma reducerii ajutorului acordat de Moscova după destrămarea Uniunii Sovietice.
Sursa: AGERPRES