Copilul diagnosticat cu rabie a decedat la spital

  • 18 Iulie 2019 11:45
Copilul diagnosticat cu rabie a decedat la spital

Băiatul de 11 ani, diagnosticat cu rabie după ce a fost zgâriat de un câine necunoscut, care i-a sărit în spate în timp ce mângâia un alt patruped, a decedat noaptea trecută la spital.

Informația a fost confirmată pentru IPN de către vicedirectorul Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii din capitală, Stela Cornilova.

Băiatul a fost internat în Secția reanimare pe 12 iulie, acuzând slăbiciuni generale, cefalee, lipsa poftei de mâncare, febra până la 39,3 de grade Celsius și agitație.

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, la spital starea băiatului s-a agravat, iar la 16 iulie s-au observat semne de aerofobie, pierderea vocii, în baza cărora și a altor momente epidemiologice s-a suspectat rabia.

În legătură cu acest caz s-a autosesizat și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Șeful Direcției sănătate și bunăstarea animalelor, Vitalie Carauș, a declarat pentru IPN că, începând cu ziua de marți, specialiștii au intervenit, împreună cu autoritățile locale și alte subdiviziuni, pentru a face investigații în zonă. Aceștia urmează să stabilească dacă există suspiciuni de boală sau animale bolnave.

Cazul se presupune că a avut loc în preajma localității Ciorescu din municipiul Chișinău, însă ancheta va stabili circumstanțele exacte.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău