Copiii cu deficiențe de văz din Bălți vor merge la o grădiniță dotată din fonduri japoneze

  • 11 Iulie 2018 11:32
Copiii cu deficiențe de văz din Bălți vor merge la o grădiniță dotată din fonduri japoneze

Instituția de învățământ primar nr. 12 din municipiul Bălți, unica instituție preșcolară specializată pentru copiii cu deficiențe de văz din oraș, a fost modernizată și dotată cu echipament datorită sprijinului financiar al Guvernului Japoniei. Ceremonia de dare în exploatare a instituției preșcolare va avea loc vineri, 13 iulie.

Grădinița a fost reparată și dotată în cadrul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”, lansat în 2016. Suma grantului a constituit 84,831 de dolari.

O parte din sumă a fost folosită pentru a înlocui ușile, ferestrele și acoperișul clădirii grădiniței, precum și pentru pavarea trotuarelor. Restul banilor au fost alocați pentru procurarea de echipamente medicale.

Astfel au fost procurate șase unități de PC cu software special pentru instruirea ochilor, un aparat pentru diagnosticarea viziunii, unul pentru tratarea viziunii. A mai fost achiziționat un aparat pentru examinarea fundusu-lui ochilor și un set de lentile opționale pentru diagnosticare.

De acest proiect vor beneficia peste o sută de copii cu deficiențe de vedere care vor avea condiții mai bune în grădinița pe care o frecventează, dar și de aparatajul medical necesar.

Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii, va vizita instituția în ziua inaugurării pentru a inspecta rezultatele proiectului.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:2,57 m/s
Fri
13
Sat
15
Sun
14
Mon
14
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău