Copii, părinți și profesori vor fi informați despre riscurile consumului de tutun și alcool

  • 30 Iulie 2021 19:58
Copii, părinți și profesori vor fi informați despre riscurile consumului de tutun și alcool

În jur de 4500 de copii, părinții acestora și profesori, din Chișinău, Bălți și Cahul vor fi informați despre riscurile cauzate de consumul tutunului și alcoolului, inclusiv al produselor noi din tutun. Totodată, vor fi editate materiale informativ-educative și vor fi organizate cursuri de formare pentru 400 de medici de familie, psihiatri, precum și pentru 9000 de angajați din cinci structuri de stat. Acțiunile vor fi desfășurate, începând cu luna august, de către asociația obștească pentru dezvoltare și asistență ASTRA, proiectul căreia – „Moldova spune NU tutunului și alcoolului” – a fost desemnat câștigător în cadrul unui concurs desfășurat de Compania Națională de Asigurări Medicale.

Luminița Suveica, membră AO ASTRA, a spus că din experiența ei de medic-șef sanitar de stat al municipiului Chișinău, a acumulat suficiente informații pentru a iniția acest proiect. „Noi așteptăm ca administrația CNAM să ne cheme pentru a semna contractul și a începe activitatea. Încă nu avem o platformă de comunicare online, dar o vom lansa după ce vom semna contractul pentru a avea acces la fonduri. Trebuia să începem activitatea de la 1 august, am prevăzut emisiuni care ar fi fost difuzate la Moldova 1 și Radio Copilăria, însă acestea cred că vor fi anulate. Ceea ce va diminua din cheltuielile bugetului, iar nouă ne vor fi alocați mai puțin bani din cei 1 496 000 de lei prevăzuți. Din această sumă, vom plăti experți, vom edita materiale informative, vom organiza evenimente în cadrul Zilei naționale fără alcool în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău”, a declarat Luminița Suveică pentru IPN.

Andrei Suveică, administratorul AO ASTRA, a spus că aceste instruiri, activitățile de editare de materiale informaționale, formarea medicilor vor fi realizate în colaborare cu experți în domeniu, precum psihologii Vadim Aftenie și Ecaterina Moga. Materialele informaționale vor fi coordonate cu CNAM și Agenția Națională de Sănătate Publică.

Solicitată de IPN, Silvia Munteanu, purtătorul de cuvânt CNAM, a comunicat că, în urma unui concurs făcut public la 6 iulie pe site-ul oficial al instituției, Asociația Obștească pentru Dezvoltare și Asistență Socială „ASTRA” a acumulat cel mai mare punctaj. Urmează să lanseze o campanie de sensibilizare a opiniei publice privind riscul consumului de tutun și alcool, inclusiv al produselor noi din tutun, formarea și consolidarea specialiștilor din domeniul sănătății, pentru motivarea unui număr crescut de consumatori să renunțe la alcool și tutun.

Anual sunt desfășurate minimum trei campanii de renunțare la alcool și tutun. Ultima a avut loc la sfârșitul lunii mai, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății, în colaborare cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Moldova. Activitățile organizate de AO ASTRA vor fi desfășurate până la sfârșitul anului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău