Cooperarea moldo-britanică, în prim-plan la întrevederea ministrului Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Unit

  • 19 Decembrie 2025 09:48
Cooperarea moldo-britanică, în prim-plan la întrevederea ministrului Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Unit

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, Fern Horine, în cadrul căreia a fost discutată consolidarea cooperării moldo-britanice, cu accent pe susținerea creșterii economice și modernizarea instituțională.

Părțile au analizat oportunități de extindere a cooperării bilaterale în domenii precum proiectele investiționale și schimburile comerciale. Dialogul a vizat, totodată, prioritățile Ministerului Finanțelor pentru perioada următoare, inclusiv dezvoltarea unui sistem fiscal eficient și predictibil, accelerarea digitalizării, modernizarea sistemului vamal și îmbunătățirea mediului de afaceri.

A fost subliniată importanța investițiilor în capitalul uman, prin politici de sprijin pentru piața muncii, educație și tineri, considerate esențiale pentru o creștere economică durabilă. Ministrul Andrian Gavriliță a apreciat sprijinul oferit de Regatul Unit pentru reformele economice, evidențiind contribuția acestuia la promovarea investițiilor, atragerea capitalului strategic și susținerea inovării.

La final, cei doi oficiali și-au exprimat deschiderea pentru aprofundarea cooperării bilaterale și valorificarea oportunităților comune, în vederea consolidării rezilienței economice a Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
28,85
Nori împrăștiați
Umiditate:46 %
Vint:0,45 m/s
Wed
24
Thu
26
Fri
26
Sat
25
Sun
25
Arhivă Radio Chișinău