Convorbire telefonică între președinții Bulgariei și Germaniei

  • 03 Iunie 2017 12:42
Convorbire telefonică între președinții Bulgariei și Germaniei

Președintele Bulgariei, Rumen Radev și omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, au avut o convorbire telefonică, informează Rador.

"Este necesar un sprijin mai activ pentru realizarea perspectivei europene a țărilor din Balcanii de Vest, care este în interesul stabilității și intensificării schimburilor economice în regiunea Europei de Sud-Est", au convenit cei doi șefi de stat.

Convorbirea telefonică s-a desfășurat la inițiativa președintelui bulgar. Rumen Radev l-a felicitat pe Frank-Walter Steinmeier pentru alegerea sa în funcție, în luna februarie, exprimându-și convingerea că acesta este un nou pas în aprofundarea dialogului bilateral și a cooperării economice și de investiții între cele două țări.

"Pentru Bulgaria, Germania este un partener strategic în cadrul UE", a subliniat președintele bulgar. La rândul său, șeful statului german a precizat că este un prieten al Bulgariei și al regiunii și și-a exprimat disponibilitatea de a lucra pentru extinderea relațiilor economice ale Germaniei cu Bulgaria și Balcanii. Președintele Radev a solicitat extinderea parteneriatului dintre forțele armate bulgare și germane și desfășurarea de exerciții comune.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău