Controalele de securitate au fost întărite în trei gări internaționale din Belgia
-
20 Iulie 2017 11:48
La aproape doi ani de la o tentativă de atentat jihadist împotriva unui tren de mare viteză Thalys, autoritățile belgiene au instalat porți de securitate într-o mare gară din Bruxelles și în alte două stații internaționale din țară, relatează joi AFP.
Poduri rulante, detectoare de metale și scanere pentru bagaje sunt operaționale de la sfârșitul săptămânii trecute la Bruxelles Midi, care leagă capitala belgiană de Paris-Nord și Amsterdam. Aceste măsuri au fost anunțate oficial miercuri de către ministrul de interne belgian Jan Jambon și de către ministrul mobilității, François Bellot, scrie Agerpres.
Celelalte două gări internaționale unde controalele au fost întărite sunt Anvers-Central (Flandra, nordul Belgiei) și Liege-Guillemins (Valonia, est).
Persoanele care doresc să călătorească cu trenuri internaționale ca Thalys sunt supuse de acum unor controale ''aleatorii''.
Costul acestor dispozitive de securitate este de aproximativ 15,7 milioane de euro, potrivit agenției de presă Belga.
Au fost de asemenea instalate 400 de camere de supraveghere suplimentare.
La 21 august 2015, un jihadist de origine marocană, Ayoub El Khazzani, a deschis focul într-un tren Thalys care circula pe ruta Amsterdam-Paris, la puțin timp de la intrarea în Franța, rănind grav un pasager.
De atunci, Bruxelles-ul a fost ținta unui dublu atentat comis de atacatori kamikaze care și-au revendicat apartenența la organizația Statul Islamic (SI) pe 22 martie 2016 și care s-a soldat cu 30 de morți și peste 150 de răniți.