Contractul privind executarea lucrărilor de construcție a drumului M3 Chișinău-Comrat-Giurgiulești-Frontieră cu România, de ocolire a orașului Vulcănești, a fost semnat

  • 13 Iunie 2023 12:44
Contractul privind executarea lucrărilor de construcție a drumului M3 Chișinău-Comrat-Giurgiulești-Frontieră cu România, de ocolire a orașului Vulcănești, a fost semnat

Contractul privind executarea lucrărilor de construcție a drumului M3 Chișinău-Comrat-Giurgiulești-Frontieră cu România, de ocolire a orașului Vulcănești, a fost semnat astăzi, 13 iunie, de către directorul Administrația de Stat a Drumurilor, Sergiu Bejan și Mykola Tymofeiev Sergiyovich, directorul general „Automagistral-Pivden” LLC (Ucraina), anunță Ministerul Infrstructurii și Dezvoltării Regionale.

La ceremonia de semnare a participat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, alături de șefa oficiului BERD în Moldova, Angela Sax. După evenimentul de semnare, ministrul Lilia Dabija a susținut o conferință de presă, unde a vorbit despre beneficiile implementării proiectului de infrastructură.

„Circa 12 mii de locuitori ai or. Vulcănești vor beneficia nemijlocit de construcția drumului de ocolire. Astfel, vor fi reduse costurile transportului rutier și timpul de parcurgere pentru beneficiarii de drumuri din Republica Moldova, dar și va f îmbunătățită legătura cu portul din Giurgiulești. Centura va elibera traseele locale de fluxul transportului auto și, astfel, locuitorii orașului nu vor mai avea de suportat zgomotul produs de mașinile de mare tonaj și se va reduce și poluarea aerului din oraș”, susține ministrul.

Construcția traseului cu o lungime de peste 8 km este finanțată din împrumutul acordat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, cu o valoare de 21 milioane de euro. Proiectul include lucrări de construcție a terasamentelor, trotuarelor, construcția unui pod și a unui pasaj pentru tehnica agricolă, cât și a sistemelor de canalizare și drenaj etc.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:84 %
Vint:2,06 m/s
Fri
2
Sat
7
Sun
7
Mon
8
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău