Contractul de donație de către Guvernul României a celor 96 de microbuze a fost semnat
-
12 Aprilie 2017 14:18
Contractul prin care 96 de microbuze școlare au fost donate de Guvernul României Guvernului Republicii Moldova a fost semnat miercuri, 12 aprilie, de reprezentanții Ministerului Educației de la Chișinău și cei ai Ministerului Finanțelor Publice de la București.
După cum a confirmat pentru Radio Chișinău surse din cadrul ministerului Educației, donația a fost prevăzută în cadrul Memorandumului semnat pe 22 martie, între Executivele celor două țări, pentru acordarea de asistență în domeniul educației.
Cele 96 de microbuze sunt complet echipate și pregătite pentru introducerea lor în exploatare, partea română urmând să suporte totodată, și cheltuielile aferente livrării acestora în municipiul Chișinău.
Noile microbuze ar urma să ajungă în Republica Moldova în cursul lunii mai și vor fi repartizate în mod prioritar școlilor de circumscripție la nivel raional.
Amintim că România a mai donat Republicii Moldova, în septembrie 2014, alte 100 de microbuze destinate transportului elevilor.