Contrabandă cu alcool prin intermediul magazinelor Duty-Free

  • 31 Mai 2017 16:06
Contrabandă cu alcool prin intermediul magazinelor Duty-Free

Procuratura municipiului Chișinău a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a trei persoane, acuzate de săvârșirea contrabandei cu băuturi alcoolice în proporții deosebit de mari.

Din actul de învinuire întocmit de procurori reiese că, pe parcursul anului trecut, doi bărbați, prin intermediul unui inspector al serviciului de securitate al companiei „Avia Invest”, care avea acces în zona de control vamal „Aeroport Internațional Chișinău”, au procurat din magazinele Duty-Free băuturi alcoolice. Astfel, prin eludarea controlului vamal, ei au introdus în Republica Moldova prin contrabandă 3585 sticle de alcool, valoarea cărora constituie aproximativ 1,5 milioane lei, marfa urmau să o comercializeze în capitală prin intermediul anunțurilor plasate în Internet.

În cadrul perchezițiilor, efectuate în locuințele învinuiților au fost depistate și ridicate cele 3585 sticle cu băutură alcoolică, precum și mijloace bănești, proveniți din activitatea criminală, toate fiind puse sub sechestru în vederea confiscării speciale.

Inculpații, cu vârstele cuprinse între 36 și 50 de ani, au măsura preventivă – obligarea de a nu părăsi țara, iar dacă vor fi recunoscuți vinovați de cele incriminate aceștia risc pedepse de până la 10 ani închisoare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:3,09 m/s
Tue
1
Wed
2
Thu
0
Fri
2
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău