Continuă deliberările pentru adoptarea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei

  • 06 Mai 2022 18:11
Continuă deliberările pentru adoptarea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că are "încredere" că va fi aprobat al șaselea pachet de sancțiuni impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei pentru invazia în Ucraina.

Potrivit informațiilor, deliberările continuă pentru a treia zi pe marginea listei vizate de sancțiuni. "Am încredere că vom adopta acest pachet. Dacă va fi nevoie de o zi în plus, atunci va dura o zi în plus, dar ne mișcăm în direcția corectă", a declarat Ursula von der Leyen.

Unele țări membre ale UE au manifestat opoziție față de propunerea de a impune embargou pe importurile de petrol din Rusia, motivul principal fiind dependența lor energetică de Moscova. Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri la radioul ungar că sancțiunile propuse sunt comparabile cu o "bombă atomică" și a avertizat că pachetul de sancțiuni trebuie amendat la unele puncte.

"Țările care acum ezită nu sunt chiar așa de departe. În timp ce vă vorbesc, stăm cu acestea la Bruxelles și discutăm punctual și pragmatic, cum ar fi, de exemplu, surse alternative de petrol pentru aceste țări", a mai spus Ursula von der Leyen. 

Sursa: CNN/Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:89 %
Vint:2,06 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău