Consumul de energie regenerabilă s-a dublat în ultimii 6 ani

  • 28 Aprilie 2017 13:40
Consumul de energie regenerabilă s-a dublat în ultimii 6 ani

Aproximativ 13 la sută din energia consumată în Republica Moldova este din surse regenerabile, cea mai mare parte fiind din biomasă. Consumul de energie regenerabil s-a dublat în ultimii 6 ani, perioadă în care s-a derulat proiectul ”Energie și Biomasă”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dexvoltare Moldova.

Proiectul ”Energie și Biomasă” a creat condiții pentru dezvoltarea unei noi piețe de energie regenerabilă în Republica Moldova, la inițierea a numeroase afaceri în acest domeniu și la dotarea a sute de instituții publice, dar și gospodării private cu sisteme de încălzire pe bază de biomasă, arată rezultatele prezentate în cadrul unei conferințe de totalizare. Este un proiect care a avut un impact direct asupra populației, a subliniat ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola.

„Acest proiect a fost un succes major. Sunt mulțumit de majoritatea proiectelor noastre, dar acesta cred că are cele mai concrete rezultate pentru cetățeni. Am fost impresionat să văd primari, majoritatea fiind femei, care depuneau eforturi considerabile ca să obțină aceste proiecte. Sunt mulțumit că mai multe școli au noi posibilități de încălzire. Am reușit să creem și locuri de muncă. Acum aveți o sursă de energie locală, din biomasă, și noi posibilități de dezvoltare”, a declarat Pirkka Tapiola.

Întrebate dacă nu există riscul ca această nouă piață să intre în declin, în lipsa finanțărilor din parte Uniunii Europene, autoritățile au menționat că urmează atragă noi fonduri pentru dezvoltarea energiei regenerabile în Republica Moldova. Ministrul Economiei, Octavian Calmîc.

„Lucrăm cu mai mulți donatori în acest sens. Unul dintre cei mai de bază donatori este Comisia Europeană, care sper că o să ne dea o perspectivă referitor la suportul care vine din partea lor. Dar suntem în discuții și cu alții. Și cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), și cu Banca Europeană de Investiții (BEI), astfel încât să avem linii de finanțare pentru susținerea proiectelor”, a spus Octavian Calmîc.

În cadrul proiectului Energie și Biomasă, 200 de instituții publice au fost racordate la sisteme de încălzire pe biomasă, cu sprijin european, și au fost deschise aproximativ 100 de afaceri de producere a brichetelor și peleților. De asemenea, 1000 de familii au beneficiat de subvenții din fonduri europene, în valoare de 1 300 de euro fiecare, pentru achiziționarea cazanelor ce funcționează pe bază de biomasă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău