Consumul de alimente ultra-procesate crește riscul de hipertensiune și hiperlipidemie (studiu)

  • 15 Noiembrie 2021 14:41
Consumul de alimente ultra-procesate crește riscul de hipertensiune și hiperlipidemie (studiu)

Consumul ridicat de alimente ultra-procesate crește riscul de hipertensiune și nivel mărit de grăsimi în sânge în rândul întregii populații, dar și riscul de inflamație la persoanele care suferă de boala ficatului gras non-alcoolic, conform constatărilor unui studiu recent, condus de cercetători de la Universitatea din Haifa, Israel, relatează agenția TPS, citată de Agerpres.

''Consumul ridicat de alimente procesate în rândul celor care suferă de ficat gras este asociat cu exacerbarea bolii, în special în rândul fumătorilor'', a explicat unul dintre autorii studiului, Dana Ivancovsky-Wajcman de la Școala de Sănătate Publică a Universității din Haifa.

Ficatul gras non-alcoolic este răspândit cu precădere în rândul persoanelor cu greutate excesivă, care au diabet și/sau care au o alimentație nesănătoasă. Aceasta este cea mai frecventă boală hepatică din lume și este întâlnită la aproximativ 30% din populația generală adultă din Israel. Această boală hepatică este cauzată în principal de alimentația nesănătoasă, lipsa activității fizice și obezitate și poate fi tratată prin modificarea stilului de viață.

Alimentele ultra-procesate se caracterizează adesea prin calitate nutrițională scăzută, pe de o parte, și densitate energetică ridicată, pe de altă parte.

Astfel de alimente sunt comercializate în ambalaje închise și conțin diverși aditivi meniți să îmbunătățească aroma sau durata de valabilitate a produsului. Aceste substanțe includ zaharuri, uleiuri și diverse grăsimi, cum ar fi uleiul de palmier, care este grăsime saturată, sare, antioxidanți, stabilizatori și conservanți. Alimentele procesate sunt acelea care au suferit procedee de procesare, precum încălzirea sau gătitul, însă fără adaos de substanțe industriale.

''Studiile anterioare au demonstrat că un consum sporit de alimente ultra-procesate este asociat cu mortalitatea și morbiditatea cronică. Cu toate acestea, asocierea cu boala ficatului gras nu a fost examinată'', au explicat cercetătorii.

În acest studiu, Shira Zelber-Sagi, directoarea Școlii de Sănătate Publică de la Universitatea din Haifa și doctoranda Dana Ivancovsky-Wajcman, alături de Revital Kariv, Oren Shibolet, Naomi Fliss-Isakov și Muriel Webb de la Centrul Medical din Tel Aviv și de Itay Bentov de la Universitatea din Washington au dorit să analizeze asocierea dintre consumul de alimente ultra-procesate și sindromul metabolic, boala ficatului gras și afectarea ficatului.

În total, 789 de persoane, bărbați și femei, au participat la acest studiu, dintre care 39% au fost diagnosticate cu boala ficatului gras.

Rezultatele studiului, care a fost publicat în jurnalul Liver International, au arătat că persoanele care consumă o cantitate mare de alimente ultra-procesate se confruntă cu un risc de 1,5 ori mai mare de a suferi de hipertensiune arterială, hipertrigliceridemie, adică un exces de grăsimi în sânge, și niveluri scăzute de ''colesterol bun'' (HDL).

În plus, consumul ridicat de alimente ultra-procesate aproape dublează riscul de a dezvolta sindrom metabolic și derivate ale acestuia (cel puțin trei dintre următoarele simptome: glicemie mare, obezitate abdominală, niveluri crescute de lipide în sânge, hipertensiune arterială și nivel scăzut de HDL).

''Rezultatele studiului vin în completarea studiilor anterioare care indică o corelație între alimentele ultra-procesate și obezitate și apariția cancerului, diabetului și bolilor de inimă. Rezultatele evidențiază importanța consumului de alimente preparate în casă și alimente neprocesate sau minim procesate, cum ar fi legume, fructe, semințe, nuci, leguminoase, produse lactate neîndulcite, pește, pui și carne de vită neprocesată'', a subliniat Shira Zelber-Sagi.

În rândul persoanelor cu boala ficatului gras, s-a constatat că un consum de alimente ultra-procesate este asociat cu un risc de 1,89 ori mai mare de apariție a unor semne la nivelul sângelui ce sugerează o inflamație a ficatului gras și un risc de 2,26 ori mai mare de hipertensiune arterială. Mai mult, în rândul pacienților cu ficat gras care sunt fumători, un consum ridicat de alimente ultra-procesate este asociat cu un risc de 3,5 ori mai mare de apariție a semnelor care sugerează prezența fibrozei.

''Este o idee bună reducerea consumului de alimente și băuturi care vin în ambalaje, gata pentru consum, inclusiv a produse de patiserie ambalate, gustări de diferite feluri, deserturi îndulcite pe bază de lapte și, desigur, carnea procesată și băuturile îndulcite. În schimb, este important și benefic să se consume alimente proaspete, să se gătească acasă și, desigur, să se mănânce multe legume, fructe, leguminoase și cereale integrale. Acest stil de viață este benefic pentru sănătatea ficatului și pentru sănătatea noastră în general'', a concluzionat Zelber-Sagi. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău