Consultații medicale gratuite pentru locuitorii raionului Ialoveni

  • 17 Octombrie 2022 12:55
Consultații medicale gratuite pentru locuitorii raionului Ialoveni

Echipele mobile de medici specialiști vor oferi, în perioada 17-21 octombrie, consultații profilactice gratuite populației din raionul Ialoveni, comunică MOLDPRES.

Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), în săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în două localități din raionul Ialoveni: în zilele de 17-19 octombrie în localitatea Costești; pe 20-24 octombrie - în localitatea Răzeni.

Tot în această săptămână, vor fi prestate servicii medicale stomatologice copiilor din localitățile Hădărăuți și Bârnova din raionul Ocnița și celor din localitatea Svetlîi, raionul Comrat.

CNAM anunță că săptămâna trecută au fost efectuate examene profilactice gratuite la 1562 de persoane, dintre care 889 screening pulmonar și 673 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:7,2 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău