Consultări la Tallinn pe marginea integrării europene a Republicii Moldova
-
26 Noiembrie 2016 08:15
Delegațiile Republicii Moldova și Estoniei s-au întrunit la Tallinn în cadrul unor consultările politice în domeniul integrării europene, transmite IPN.
Delegația Republicii Moldova a fost condusă de viceministrul afacerilor externe și integrării europene, Daniela Morari, iar cea estonă de subsecretarul interimar pentru afaceri politice al Ministerului afacerilor externe, Paul Teesalu.
În cadrul evenimentului, Daniela Morari a informat despre progresele obținute de țara noastră în implementarea Acordului de Asociere, prioritățile pe termen mediu pentru avansarea agendei de integrare europeană a țării noastre, precum și oportunitatea identificării unor noi modalități de aprofundare a relațiilor cu Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Externe de la Chișinău.
Totodată, pe dimensiunea dialogului politic, oficialii au examinat stadiul actual al relațiilor bilaterale, apreciind nivelul avansat al cooperării între cele două state în diverse domenii. Un subiect aparte al discuțiilor l-a constituit ultimele evoluții în materie de securitate din regiune, relațiile cu vecinii și oportunitățile colaborării în cadrul Politicii de Apărare și Securitate Comună a UE.
În contextul preluării de către Estonia a Președinției la Consiliul UE, în a doua jumătate a anului 2017, părțile au făcut și un schimb de opinii privind pregătirile pentru viitorul Summit al Parteneriatului Estic.
Agenda vizitei a inclus o întrevedere cu președintele Comisiei pentru afaceri cu UE a Parlamentului Republicii Estonia, Kalle Palling, precum și un șir de vizite de informare la Centrul pentru Parteneriatul Estic din Estonia, la Academia Guvernare Electronică și la e-Estonia Showroom, unde au fost examinate posibilități de lansare a unor proiecte moldo-estone de asistență tehnică pentru anul 2017.