Constantin Codreanu, persona non grata în Ucraina
-
01 Aprilie 2017 11:46
Deputatul de la București Constantin Codreanu este blocat în vama Mămăliga de ucraineni, care l-au anunțat că are interdicție de intrare pe teritoriul Ucrainei.
„Chiar dacă e 1 aprilie, nu e glumă. Vameșii ucraineni de la punctul de trecere a frontierei Mămăliga m-au anunțat că am interdicție de a intra pe teritoriul Ucrainei”, a anunțat Codreanu, citat de infoprut.ro.
Parlamentarul a precizat că urma să participe la un eveniment de comemorare al celor peste 3000 de români masacrați de NKVD pe 1 aprilie 1941, la Fântâna Albă.
Nu este primul caz de acest tip. Ucraina a declarat persona non grata mai mulți cetățeni ai României pe parcursul ultimilor ani – jurnaliști, bloggeri, oameni politici, formatori de opinie. Și lui Mircea Druc, fost premier al Republicii Moldova, care deține și cetățenia română, i s-a interzis să intre în Ucraina.
Ministerul Afacerilor Externe de la București susține că subiectul interdicțiilor de intrare în Ucraina pentru un număr de cetățeni români a fost ridicat de partea română cu mai multe ocazii, inclusiv în discuțiile la nivelul miniștrilor afacerilor externe, atât în cadrul vizitei la București a ministrului ucrainean de externe, în februarie 2015, cât și cu prilejul discuțiilor ulterioare, inclusiv telefonice, respectiv prin demersuri ale ambasadei României la Kiev în relația cu autoritățile ucrainene.