Consiliul Suprem de Securitate se întrunește astăzi în ședință
-
13 Martie 2021 09:58
Consiliul Suprem de Securitate (CSS) se întrunește astăzi în ședință.
Principalul subiect de pe ordinea de zi va fi situația pandemică din Republica Moldova. După cum a anunțat Președinția într-un comunicat de presă, ședința va fi convocată la ora 12:00, iar din raționamente de securitate sanitară, aceasta se va desfășura la Palatul Republicii și nu la Președinție, ca de obicei.
Ultima ședință a CSS a avut loc pe 26 februarie, fiind discutate concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și creșterea prețurilor la carburanți.
De notat că din componența CSS fac parte, din oficiu, președintele Parlamentului, prim-ministrul, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, ministrul apărării, ministrul afacerilor interne, directorul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, procurorul general și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.
Totuși președintele R. Moldova poate numi în calitate de membri ai CSS și alte persoane cu funcții de răspundere.