Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat Planul de înzestrare a Armatei României

  • 01 August 2017 16:43
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat Planul de înzestrare a Armatei României

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat, marți, Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2017 - 2026, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Administrația Prezidențială amintește că Planul de înzestrare a Armatei României 2017 — 2026 a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței CSAT din 4 iulie, întrucât nu fusese adaptat la prevederile Acordului politic național de alocare a 2% din PIB pentru Apărare, asumat, la începutul anului 2015, de către toate partidele politice, la inițiativa șefului statului, scrie Agerpres.

Forma revizuită a acestui plan, care respectă implementarea acordului, i-a fost prezentată președintelui Klaus Iohannis de către ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, pe 26 iulie.

"Planul de înzestrare a Armatei României 2017 — 2026 este documentul prin care se realizează o planificare multianuală a programelor de înzestrare, în concordanță cu prevederile Strategiei de înzestrare a Armatei României și ale Programului privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026 și în perspectivă. Programele de înzestrare reprezintă totalitatea activităților derulate pentru dotarea Armatei României cu tipuri de armament, tehnică de luptă și echipamente militare, fundamentate pe baza aprobării Consiliului de Supraveghere a Cerințelor și care cuprind derularea procedurii de achiziție, livrare, testare și intrare în dotare a produselor planificate, în cantitățile necesare și la cerințele calitative solicitate", se arată în comunicatul citat.

În mai, Parlamentul a aprobat inițierea procedurilor de atribuire a contractelor aferente pentru opt programe de înzestrare, care depășesc 100 de milioane de euro fiecare, iar pentru realizarea acestor programe, cu fonduri multianuale planificate în valoare de 9,8 miliarde euro, se va avea în vedere implicarea industriei naționale de apărare, care trebuie să își modernizeze și să își dezvolte capacități militare de producție adecvate.

"Armata României trebuie să beneficieze de alocare coerentă și susținută a resurselor întrucât subfinanțarea în Apărare ar afecta într-un mod grav îndeplinirea misiunilor de bază și capacitatea operațională a Armatei noastre", mai precizează Administrația Prezidențială.

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Promo-LEX, după răpirea cetățeanului Republicii Moldova de către miliția separatistă din regiunea transnistreană: „Un abuz inacceptabil, care a fost posibil inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme”

Arhivă Radio Chișinău