Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării își începe activitatea
-
07 Octombrie 2013 09:57
Peste aproximativ o lună își va începe activitatea Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării.
Experții în domeniul protecției drepturilor omului susțin că deocamdată în Republica Moldova discriminarea este un fenomen foarte răspândit. Studiile arată că în rândul populației există o serie de prejudecăți și stereotipuri față de persoanele cu dizabilități, cele care aparțin unor minorități etnice sau cele care împărtășesc anumite convingeri politice.
Înființarea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării, prevăzută de lege, își va începe activitatea luna viitoare. Acest mecanism, cu rol de protecție împotriva discriminării, va avea sarcina de a primi plângeri, elabora constatări, a organiza audieri și formula recomandări pentru autorități. Andrei Brighidin, director de dezvoltare al Fundației Est-Europene, și unul dintre cei cinci membri ai Consiliului pentru prevenirea Discriminării enumeră câteva cauze care duc la discriminare.
Necunoașterea legislației în vigoare și intoleranța față de anumite categorii de persoane sunt printre principalele motive ale discriminării, susține Elena Nofit, coordonator comunicare și relații publice în cadrul coaliției Nediscriminare.
Un studiu sociologic, realizat de către Fundația Soros-Moldova, a scos la iveală o parte dintre prejudecățile și stereotipurile care există în societate. Astfel peste 60 la sută din respondenți consideră că persoanele cu dizabilități ar trebui să învețe în școli speciale, iar 45 la sută cred necesară “pedepsirea” lesbienelor și a homosexualilor prin privarea de drepturi. Totodată, mai mult de 70 la sută dintre respondenți sunt de părere că persoanele de etnie romă sunt cerșetori, hoți de buzunare, mincinoși și escroci.