Consiliul Europei somează Rusia să plătească prejudiciile stabilite de CtEDO în cazul școlilor românești din regiunea transnistreană

  • 17 Iunie 2021 19:45
Consiliul Europei somează Rusia să plătească prejudiciile stabilite de CtEDO în cazul școlilor românești din regiunea transnistreană

Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a emis recent o nouă decizie pe grupul de cauze Catan și alții v. Federația Rusă (No. 43370/04), care se referă la încălcarea dreptului la educație al elevilor din școlile românești din regiunea transnistreană a R. Moldova, scrie InfoPrut.ro.

Potrivit informațiilor publicate de asociația Promo-LEX, Curtea Europeană a constatat că, „în virtutea sprijinului militar, economic și politic continuu oferit de Federația Rusă administrației de facto de la Tiraspol, care altfel nu ar putea supraviețui, Rusia își asumă responsabilitatea conform Convenției pentru încălcarea dreptului la educație al reclamanților.” Astfel, Rusia este cea care are influența necesară asupra administrației de la Tiraspol și ar trebui să intervină pentru a asigura respectarea drepturilor omului.

Comitetul de Miniștri a reiterat importanța fundamentală a educației primare și secundare pentru dezvoltarea personală și succesul viitor al fiecărui copil și insistă asupra drepturilor elevilor de a continua procesul educațional în limba maternă, fără obstacole și hărțuire, notează sursa citată.

Totodată, organul executiv-decizional al Consiliului Europei a constatat, că victimele, până la momentul de față, nu au beneficiat de nici o formă de despăgubire pentru încălcările suferite, inclusiv plata unei satisfacții echitabile. Prin urmare, Comitetul de Miniștri insistă cu fermitate asupra obligației necondiționate a fiecărui stat pârât, în temeiul articolului 46 § 1 din Convenție , să respecte fiecare hotărâre definitivă în cauzele la care este parte, inclusiv prin plata oricărei satisfacții echitabile acordate de Curte.

Din motiv că Federația Rusă nu a pregătit nici un plan de acțiuni care să stabilească măsurile concrete luate sau preconizate de autoritățile ruse pentru punerea în aplicare a hotărârilor, Comitetul de Miniștri a invitat Secretarul General să scrie o scrisoare în adresa ministrului afacerilor externe al Federației Ruse, pentru a sublinia atât importanța fundamentală a dreptului la educație, cât și obligația necondiționată de a respecta hotărârile Curții, inclusiv de plată a satisfacției echitabile acordate reclamanților în hotărârile referitoare la această cauză.

Dacă nu vor fi realizate progrese tangibile în ceea ce privește măsurile de executare pe cauza Catan și alții până la următoarea examinare din decembrie 2021, Comitetul de Miniștri a decis să ia în considerare toate mijloacele adecvate pentru a asigura executarea Hotărârii pe această cauză”, a mai informat Promo-LEX.

Menționăm că la 19 octombrie 2012, CtEDO a constatat încălcarea dreptului la educație pentru elevii și părinții din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Tot atunci, Curtea a dispus că Federația Rusă trebuie să achite, în decurs de 3 luni, câte 6000 de euro pentru fiecare reclamant în calitate de prejudicii morale și suma de 50.000 de euro în calitate de costuri și cheltuieli de reprezentare.

În „dosarul școlilor” cu predare în limba română din regiunea transnistreană se regăsesc alte două cauze: Bobeico și alții; Iovcev și alții. În context, Promo-LEX a reamintit că în stânga Nistrului încă mai există prevederi ce sancționează utilizarea grafiei latine.

În regiunea transnistreană au mai rămas opt școli cu predare în limba română, în care își fac studiile în jur de opt mii de elevi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Probleme la zi
Meteo Chișinău
16,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:5,14 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău