Consiliul Europei îndeamnă Germania să facă mai multe eforturi în ce privește prevenirea corupției

  • 16 Martie 2023 12:55
Consiliul Europei îndeamnă Germania să facă mai multe eforturi în ce privește prevenirea corupției

Consiliul Europei a îndemnat din nou, Germania să facă mai multe eforturi în ce privește prevenirea corupției, mai ales la nivelul guvernului, considerând că Berlinul nu a dat curs mai multor recomandări ale sale, relatează Agerpres.

Într-un raport precedent publicat la finele lui 2020, Grupul de state împotriva corupției Greco, al Consiliului Europei, a cerut Germaniei, deși "dotată cu un cadru anticorupție solid", să facă mai mult în acest sens, îndeosebi pentru a preveni conflictele de interese ce pot afecta membri ai guvernului.

În noul raport consacrat "prevenirii" și "promovării integrității" în cadrul guvernului și al poliției, Greco arată că majoritatea celor 14 recomandări formulate anterior nu au fost puse în aplicare complet și consideră "necesară" introducerea de noi măsuri.

Greco salută adoptarea unui "nou manual de orientare specifică" destinat membrilor guvernului german "privind conflictele de interese" și "chestiunile de integritate", estimând totuși că acesta ar trebui să "includă obligația clară de a divulga diversele situații de conflict pe măsură ce se produc".

Raportul face apel de asemenea la "întărirea transparenței în materie de interese financiare și comerciale" ale membrilor guvernului.

În ce privește poliția, raportul salută punctele pozitive cum este adoptarea unui "cod de conduită" adaptat cercetării penale sau formarea "mai bine structurată în materie de integritate" a poliției federale.

Greco cere în schimb o "abordare mai proactivă (...) în materie de detectare a infracțiunilor comise" de membri ai poliției federale.

Greco cuprinde 50 de țări, între care cele 46 de state membre ale CoE, precum și Kazahstan, SUA, Belarus și Rusia, acestea două din urmă având însă o "participare limitată" ca urmare a expulzării Rusiei din Consiliul Europei în martie 2022, după începutul războiului din Ucraina. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:70 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău