Consiliul Europei denunță condițiile inumane în care sunt ținuți migranții în Grecia. Situații traumatizante pentru copii și bebeluși

  • 19 Noiembrie 2020 12:27
Consiliul Europei denunță condițiile inumane în care sunt ținuți migranții în Grecia. Situații traumatizante pentru copii și bebeluși

Comitetul anti-tortură al Consiliului Europei a denunțat, într-un raport publicat joi, 19 noiembrie, condițiile „inumane” în care sunt ținuți migranții din Grecia, îndemnând țara să își revizuiască politica de primire, relatează Le Figaro, potrivit Mediafax si Digi24.ro

„Credința că aceste condiții dificile vor împiedica migranții să ajungă în Grecia pare să primeze, indiferent de factorii care îi fac pe acești oameni să-și riște viața pentru a intra în țară”, scriu autorii raportului.

Comitetul subliniază că problema necesită o „abordare europeană coordonată”, considerând însă că „nu poate scuti statul grec de obligațiile sale în materie de drepturi ale omului”.

După o vizită care a avut loc în martie, observatorii denunță practicile de la locul de muncă, în special în regiunea Evros, cea mai estică parte a Greciei, la granița cu Turcia și pe insula Samos, separată de Turcia de o strâmtoare de doar 1,6 kilometri lățime, dar și condițiile în care sunt ținuți copiii.

„CPT nu înțelege cum autoritățile elene țin copiii mici și bebelușii în astfel de condiții traumatizante pentru perioade de până la o lună sau mai mult”, scriu raportorii.

În portul Samos, aceștia au vizitat două camere de 42 și 32 de metri pătrați, cu capacitate de 43 și respectiv 50 de persoane, fără încălzire, iluminat și paturi. Aceștia indică condiții igienice deplorabile și migranții care nu au „nicio posibilitate de contact cu lumea exterioară”.

„Aceste condiții constituie în mod clar un tratament inuman și degradant”, conchide Comitetul anti-tortură, care solicită autorităților elene să „ia măsuri”.

Autorii raportului mai susțin că justiția elenă alege să-i judece pe numeroși migranți pentru „intrarea ilegală” pe teritoriu și le impune pedepse de până la 4 ani de închisoare și 10.000 de euro amendă.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:77 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău