Consiliul de Integritate al ANI a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru funcțiile de președinte și vice-președinte
-
31 Iulie 2017 16:50
Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru funcțiile de președinte și vice-președinte al ANI.
Întruniți astăzi în ședință, membrii Consiliului au respins 3 dintre cele 4 candidaturi propuse, pe motiv că dosarele erau incomplete, unele semnături fiind lipsă.
Au fost respinse candidaturile actualului președinte interimar al ANI, Anatolie Donciu, cea a membrului Consiliului Superior al Magistraturii, Teodor Cîrnaț, și a lui Lilian Chișcă, șef de direcție în cadrul fostei Comisie Naționale de Integritate. Complet a fost declarat doar dosarul fostului vice-președinte al CNI, Victor Strătilă.
Astfel, membrii Consiliului de Integritate au decis să prelungească termenul de depunere a dosarelor pentru încă 10 zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.
Menționăm că termenul de concurs a mai fost prelungit o dată, în mai 2017, pe motiv că fuseseră depuse numai 4 dosare. Cu toate acestea, nimeni nu și-a mai înaintat candidatura pentru aceste funcții.
Autoritatea Națională de Integritate este instituția menită să verifice declarațiile de avere și de interese ale demnitarilor și funcționarilor. ANI se află în proces de reformare din august 2016, iar în această perioadă a fost oprită procedura de verificare a averilor demnitarilor.