Consiliul de Asociere R.Moldova - UE se întrunește la Bruxelles. Pavel Filip va conduce delegația de la Chișinău
-
01 Mai 2018 14:06
Cea de-a patra reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană se va desfășura în această săptămână, la Bruxelles.
Astfel, urmează să fie discutate, în cadrul reuniunii, progresele în realizarea agendei de reforme prevăzute de Acordul de Asociere, inclusiv pe dimensiunea justiției, combaterii corupției, alinierii cadrului normativ la standardele europene, îmbunătățirii mediului de afaceri și în vederea susținerii dezvoltării societății civile.
De asemenea, Consiliul va aborda evoluțiile înregistrate în cadrul Zonei de Liber Schimb Complex și Cuprinzător (DCFTA) și aspectele cooperării economice între UE și Republica Moldova, anunță un comunicat al Guvernului.
Delegația Republicii Moldova va fi condusă de premierul Pavel Filip, care se va afla în perioada 2-6 mai în capitala UE. În marja Consiliului de Asociere, premierul Pavel Filip va avea și o serie de întrevederi cu înalți oficiali europeni, între care, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, Comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, Comisarul european pentru Afaceri Economice și Financiare, Impozitare și Vamă, Pierre Moscovici, și Președintele Consiliului European, Donald Tusk.
Discuțiile se vor axa pe rezultatele obținute de Executiv în promovarea reformelor și prioritățile de dezvoltare pentru perioada următoare.