Consiliul Consultativ Mass-Media România - R. Moldova: Să rupem barierele comunicaționale!

  • 29 Februarie 2016 16:05
Consiliul Consultativ Mass-Media România - R. Moldova: Să rupem barierele comunicaționale!

Ministrul delegat pentru relația cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a declarat luni, 29 februarie, la reuniunea inaugurală a Consiliului Consultativ Mass-Media România - Republica Moldova, că prin acest demers informația va circula liber în spațiul comunicațional comun, iar 'limba română își va recăpăta locul binemeritat'.'A sosit timpul să…

Ministrul delegat pentru relația cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a declarat luni, 29 februarie, la reuniunea inaugurală a Consiliului Consultativ Mass-Media România - Republica Moldova, că prin acest demers informația va circula liber în spațiul comunicațional comun, iar 'limba română își va recăpăta locul binemeritat'.

'A sosit timpul să sprijinim Republica Moldova să adere la valorile europene prin crearea unui spațiu comunicațional comun și investiții comune. Consiliul Consultativ Mass-Media România - Republica Moldova este un pas necesar și mult așteptat în această direcție. Formatul inaugurat astăzi este răspunsul nostru comun la o necesitate reală: să rupem barierele comunicaționale între noi, astfel încât românii să se simtă acasă în acest spațiu comunicațional comun în propria lor limbă. (...) În spațiul comunicațional comun România - Republica Moldova, informația va circula liber. Ne vom cunoaște mai bine în spațiul unor valori comune. Limba română își va recăpăta locul binemeritat, iar populația vorbitoare de limbă rusă va avea accesul atât de necesar la informații echilibrate, credibile în limba maternă', a afirmat Stoenescu.

Consiliul Consultativ Mass-Media reprezintă un cadrul instituțional care va avea, în principal, rolul de a implementa un spațiu comunicațional între România și Republica Moldova.

'Noul forum este menit să pună la punct un regulament care să asigure aplicarea unor norme comune de bune practici, să definească proiecte care să asigure coerența politicii editoriale în spațiul comunicațional comun și să încurajeze reprezentanții mass-media din cele două state în vederea integrării în grilele de programe sau în publicații a unor rubrici axate pe evoluțiile din țara parteneră', se precizează într-un comunicat de presă al Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.

Potrivit ministrului Stoenescu, în ceea ce privește știrile există deja discuții cu Agenția Națională de Presă AGERPRES 'pentru a furniza pachete de știri pentru presa din Republica Moldova'.

'Acordarea pentru presa din Republica Moldova a unui regim de gratuitate privind fluxurile de știri din România considerăm că va facilita prezența nu doar de știri în limba română, ci și de știri care prezintă realitățile din România și UE dintr-o perspectivă nedistorsionată de interese anti-europene', a mai spus ministrul delegat.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Moldova la București, Mihai Gribincea, a susținut că în prezent 'propaganda rusă (...) este un factor destabilizator în Republica Moldova'. 'Eu, personal, consider că propaganda rusă în Republica Moldova este, dacă nu mai periculoasă, cel puțin tot atât de periculoasă pentru securitatea națională a Republicii Moldova precum trupele ruse în Transnistria', a spus ambasadorul.

Consiliul Consultativ Mass-Media este format din 31 de membri, reprezentanți ai canalelor de informare în masă din ambele țări, ai societății civile și experți în comunicare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău