Consiliul Concurenței neagă informațiile privind sancționarea companiilor pe piața produselor petroliere

  • 26 Mai 2022 15:51
Consiliul Concurenței neagă informațiile privind sancționarea companiilor pe piața produselor petroliere

Consiliul Concurenței a venit cu o reacție în contextul apariției în mass-media a unor informații cu privire la rezultatul presupus al investigației ce vizează semnele încălcării legislației concurențiale pe piața produselor petroliere. 

Consiliul Concurenței este la etapa de pregătire a actului administrati și va adopta o decizie pe caz, care va fi un act administrativ public, pasibil controlului judiciar.

„Până la momentul examinării proiectului de decizie în cadrul ședinței Plenului Consiliului Concurenței și emiterii actului administrativ, nu poate fi cunoscut dacă, în urma aprecierii probelor acumulate, observațiilor și audierii părților, organul colegial decizional va constata sau nu existența unor încălcări ale legislației concurențiale în cazul examinat și, respectiv, va aplica sau nu sancțiuni.

Astfel, declarațiile publice expuse de Președintele Consiliului Concurenței cu referire la acest dosar din cadrul unei emisiuni televizate au fost rupte din context și interpretate greșit de către unele surse mass-media. Mai mult decât atât, dumnealui expres a precizat că nu poate afirma la etapa aceasta, dacă companiile vizate „urmează a fi sancționate”.

Consiliul Concurenței reiterează disocierea de orice informație pe caz apărută în spațiul public până la adoptarea unei decizii în acest sens, legale și motivate”, se arată în comunicatul Consiliului. 

La atenționarea Consiliul Concurenței, IPN anunță că retrage materialul cu titlul: „Alexei Gherțescu: Șase companii vor fi sancționate pentru înțelegerile de cartel de pe piața carburanților”, pe motiv că ar conține „informație eronată, care distorsionează mesajul transmis de către președintele Consiliului Concurenței în cadrul emisiunii „Ediție specială” din data de 25.05.22, inducând în eroare publicul larg”. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
17,18
Cer fragmentat
Umiditate:52 %
Vint:4,63 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău