Consiliul Audiovizualului a amendat „NTV-Moldova” și „Primul în Moldova” pentru „reflectarea unilaterală a evenimentelor din Ucraina"
-
11 Martie 2022 16:08
Consiliul Audiovizualului (CA) a amendat două posturi TV "pentru reflectarea unilaterală a evenimentelor din Ucraina". Potrivit agenției Infotag, la ședința de vineri, posturile NTV-Moldova și Primul în Moldova au fost amendate cu câte 10.000 de lei. Pentru încă o încălcare, Primul în Moldova a fost amendat cu încă 5.000 de lei.
CA a analizat reflectarea "crizei de securitate în regiune" pe posturile de televiziune Primul în Moldova, Moldova 1, Jurnal TV, Prime și NTV-Moldova. Potrivit raportului, posturile Primul în Moldova și NTV-Moldova au încălcat art. 13 din Codul serviciilor media audiovizuale. Acestea "nu au reușit să asigure imparțialitatea, echilibrul și să încurajeze formarea liberă a opiniilor prin prezentarea unor puncte de vedere opuse în timpul comentariilor publice asupra problemelor relevante" și "raportarea credibilă a unui fapt sau eveniment".
Holding-ul media Exclusiv Media, care deține postul de televiziune NTV-Moldova, a remarcat că, după instituirea stării de urgență în Republica Moldova pe 24 februarie, emisiunile "produse în Rusia care tind să ofere informații unilaterale" au fost excluse din grila de emisie a postului.
Posturile NTV-Moldova și Primul în Moldova sunt afiliate Partidului socialiștilor (PSRM).
Sursa: Infotag