Consilierii PSRM din CMC propun modificarea componenței unor comisii. Andrei Năstase: Nu facem târg politic
-
15 Noiembrie 2019 15:41
Consilierii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău propun modificarea componenței mai multor comisii. Președintele fracțiunii PPDA, Andrei Năstase nu acceptă această inițiativă.
Astfel, consilierii socialiști vor ca numărul membrilor Comisiei juridice, pentru ordinea publică și activitatea administrației publice locale să fie majorat de la 9 la 11, iar cel al membrilor Comisiei pentru buget, economie, finanțe, patrimoniu public local, agricultură și problemele suburbiilor să fie redus de la 11 la 9. Comisia pentru gospodărie locativ-comunală, energetică, servicii tehnice, transport, comunicații și ecologie să aibă același număr de membri (9). Tot același număr să rămână și la Comisiile pentru construcții, arhitectură și relații funciare și pentru protecție socială, câte 11.
Președintele fracțiunii PPDA, Andrei Năstase susține că nu este de acord cu această inițiativă și a menționat că această propunere nu a fosrt consultată. „Nu facem târg politic în CMC. Am venit cu propunerea ca partajarea să fie proporțională. Noi vrem transparență”, a declarat Andrei Năstase.
Menționăm că astăzi are loc ședința de constituire a Consiliului Municipal Chișinău.