Congresul Autorităților Locale din Republica Moldova, IDIS Viitorul și Asociația Promo-LEX au creat „Coaliția pentru descentralizare”
-
22 Iunie 2022 12:45
Congresul Autorităților Locale din Republica Moldova, IDIS Viitorul și Asociația Promo-LEX au creat „Coaliția pentru descentralizare”. Un Memorandum de colaborare și un plan de acțiuni au fost semnate, la Chișinău, de către reprezentanții celor trei asociații. Coaliția își propune să amplifice dialogul dintre autorități după principiul „de jos în sus” și va identifica cele mai bune opțiuni pentru reformele în domeniul descentralizării, transmite Radio Chișinău.
„Coaliția pentru descentralizare” va gestiona mai multe platforme de dialog între autoritățile centrale și cele locale pentru o interacțiune mai eficientă. Directorul Congresului Autorităților Locale, Viorel Furdui spune că acest dialog va fi construit conform principiului „de jos în sus.”
„(...) Să activeze o platformă largă de discuții pe tema descentralizării și autonomiei locale, ceea ce în opinia noastră a lipsit de mulți ani în Rep. Moldova această abordare – de jos în sus, ca soluțiile să fie bazate pe analiză, studii, pe date, să fie elaborate într-un mediu participativ.”
Fondatorul IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, spune că, prin activitatea sa, „Coaliția pentru descentralizare” își propune să aducă mai multă voință politică pentru reforme locale.
„În acest an trebuie să lansăm câteva elemente importante conectate acestei Coaliții și, în primul rând, să extindem baza de venituri a autorităților locale, să identificăm soluții pentru recalibrarea teritorială a administrației publice locale, să construim stimulente pentru ca reforma administrației centrale să fie compatibile cu aspirațiile autorităților locale în Rep. Moldova. (...) Considerăm că această coaliție este așteptată, binevenită și poate să creeze mai multă voință politică pentru aceste reforme.”
„Coaliția pentru descentralizare” își propune să identifice cele mai potrivite opțiuni pentru reforme, spune expertul Asociației Promo-LEX, Nicolae Panfil:
„(...) Vom aduce la masa de discuții toți actorii interesați pentru ca să ne mișcăm dintr-un punct – ca să nu zicem mort, deoarece există, de fapt, foarte multe lucruri și realizări pe care, la diferite etape, la diferite guvernări, au avansat, dar din varii motive nu sunt promovate. Am dori ca ele să fie promovate mai activ în spațiul public, în discuții publice astfel ca să se ajungă într-un final la cele mai bune opțiuni de reformă.”
Secretariatul „Coaliției pentru descentralizare” va fi exercitat de Congresul Autorităților Locale din Moldova.
În Rep. Moldova sunt cinci municipii și 33 de raioane cu peste 900 de sate și comune.