Conformarea voluntară a contribuabililor - prioritate de bază a Serviciului Fiscal de Stat, anunță instituția

  • 04 Ianuarie 09:40
Conformarea voluntară a contribuabililor - prioritate de bază a Serviciului Fiscal de Stat, anunță instituția

Prioritatea de bază a Serviciului Fiscal de Stat (SFS) este ca acțiunile de conformare voluntară întreprinse să contribuie la majorarea nivelului de respectare a legislației de către contribuabili, astfel încât intervenția forțată, acțiunile de control să fie reduse la minim.

Programul de conformare pentru anul 2024 prevede politici de asistență și sprijin pentru contribuabili care execută la timp și în volum deplin obligațiile fiscale, precum și politici de identificare și descurajare a contribuabililor care se eschivează conștient de la plata impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii.

În anul 2024 acțiunile de administrare fiscală urmează a fi orientate spre acordarea asistenței maxime și de calitate contribuabililor în vederea onorării obligațiilor sale fiscale. Instrumentele de administrare fiscală aplicate se vor caracteriza printr-un nivel minim necesar de intervenție. Accentul prioritar a fost stabilit pe aplicarea sistemului de analiză a riscurilor și depistare a divergenților care se vor evalua în funcție de impact, iar în consecință se va decide asupra măsurilor ce urmează a fi aplicate.

Pentru anul curent au fost stabilite următoarele segmente ale economiei naționale prioritare pentru monitorizare prin prisma Programului de conformare:

‾             Comerțul cu ridicata și amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor;

‾             Industria prelucrătoare;

‾             Asistență stomatologică;

‾             Transport și depozitare;

‾             Construcția.

Toate acțiunile preconizate au scopul de a ajuta contribuabilii și vizează crearea unei relații de parteneriat Serviciul Fiscal de Stat – Contribuabil.

Pe de altă parte, în scopul combaterii cazurilor în care contribuabilii nu doresc să se conformeze obligațiilor legale, tratamentul de conformare forțat pus în practică constă în efectuarea de verificări amănunțite și controale fiscale, utilizând analiza de risc pentru selectarea persoanelor care urmează a fi supuse controlului fiscal.

În context, autoritatea fiscală recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze voluntar la respectarea prevederilor legislației fiscale în vigoare, prin onorarea obligațiunilor față de buget în termen și în volum deplin.

Programul de conformare a contribuabililor pentru anul 2024 poate fi consultat https://sfs.md/uploads/files/Docs/planuri-programe/programe-conformare/Programul de conformare a contribuabililor 2024.pdf

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
26,24
Cer senin
Umiditate:22 %
Vint:5,14 m/s
Fri
18
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
18
Arhivă Radio Chișinău