Conflictul din Ucraina: Kiev și rebelii au ajuns la un Acord
-
22 Iulie 2015 10:50
Ucraina și separatiștii proruși au ajuns la un acord preliminar de extindere a retragerii armamentului în estul Ucrainei pentru a include tancuri și sisteme de arme ușoare, a anunțat marți președintele în exercițiu al OSCE, Ivica Dacic.
În cadrul unui acord de încetare a focului la care s-a ajuns în februarie la Minsk, în Belarus, armele de calibru peste 100 mm ar fi trebuit să fie deja retrase, dar ambele părți se acuză reciproc de folosirea artileriei grele și victime sunt anunțate aproape zilnic, transmite Agerpres.
La acest ultim acord privind armele ușoare s-a ajuns în cursul unei întâlniri a așa-numitului 'grup de contact' ce implică Ucraina, Rusia și separatiștii sub auspiciile Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.
Exprimându-se la Minsk, Dacic a declarat că acordul trebuie încă semnat, dar a cerut insistent tuturor părților să 'înceteze imediat atacurile și să respecte un armistițiu complet'.
Anterior, separatiștii au anunțat că un civil și un combatant rebel au fost uciși în bombardamentele forțelor ucrainene în ultimele 24 de ore, în timp ce armata ucraineană a declarat că un militar a fost ucis în atacurile rebelilor.
Peste 6.500 de persoane au fost ucise de la izbucnirea conflictului în estul Ucrainei în aprilie anul trecut, amintește Reuters.

