Conflict franco-german pentru șefia Comisiei Europene. PES și centriștii lui Macron ar putea forma o coaliție
-
29 Mai 2019 15:45
Emmanuel Macron propune o serie de candidați liberali și de centru-stânga pentru cea mai importantă funcție a Uniunii Europene, cea de președinte al Comisiei Europene. Președintele francez încearcă să forțeze numirea unui alt candidat decât cel propus de PPE, Manfred Weber, partidul cu cele mai multe locuri în Parlamentul European după alegerile din 26 mai, conform Financial Times.
La summitul informal de la Bruxelles de marți, președintele Macron a cerut ca președintele viitoarei Comisii Europene să aibă „experiența și credibilitatea” să revigoreze proiectul european, atacându-l, astfel, pe Manfred Weber, „candidatul de vârf” (spitzenkandidat – n.r.) al PPE și susținut de cancelarul german Angela Merkel.
Printre numele sugerate de Emmanuel Macron se numără Margrethe Vestager, comisarul pentru competiție actual, Michel Barnier, negociatorul pentru Brexit din partea UE și Frans Timmermans, candidatul PES la șefia Comisiei. Pe de altă parte, Angela Merkel și-a reiterat sprijinul pentru Manfred Weber, unul dintre europarlamentarii din legislatura precedentă care nu a deținut niciodată vreo funcție în vreun guvern național. Diferențele de opinie franco-germane anticipează o bătălie dură între liderii naționali și Parlamentul European în următoarele săptămâni.
După alegerile europarlamentare din 26 mai, PPE și PES au pierdut majoritatea pe care o aveau împreună pentru prima oară, dar PPE a rămas cea mai mare familie europeană din legislativul Uniunii. Weber (PPE), Timmermans (PES) și Vestager (ALDE), candidații partidelor clasate pe primele trei locuri sunt, în acest moment, favoriții pentru poziția de șef al Comisiei după ce mai mulți lideri ai Parlamentului European au decis marți că postul ar trebui să fie ocupat de unul dintre cei care au candidat înainte de alegeri.
Și alți lideri europeni au avut propuneri. Prim-ministrul Spaniei Pedro Sanchez și-a reiterat susținerea pentru Frans Timmermans și a avut mai multe întrevederi cu președintele francez, fapt ce sugerează la o posibilă alianță între socialiști și centriștii lui Macron, fapt ce l-ar putea propulsa pe Frans Timmermans la șefia executivului european. Emmanuel Macron și-a exprimat opoziția față de procesul bazat pe „spitzenkandidaten” în trecut ceea ce înseamnă că ar exista și posibilitatea unui candidat altul decât cei ai partidelor.
Margethe Vestager, candidata ALDE, a răspuns, întrebate despre posibilitatea ca ea să devină șefa Comisiei Europene a răspuns că „e foarte greu de spus în acest moment pentru că totul este foarte opac” dar că crede că „pe această funcție ar trebui să fie o femeie – avem nevoie de o comisie echilibrată în funcție de gen pentru a arăta că ne putem schimba”.
sursa: digi24