Conferința internațională a donatorilor de la Varșovia a strâns peste 6 miliarde de euro pentru Ucraina, a anunțat premierul polonez
-
05 Mai 2022 16:38
Conferința internațională de donatori organizată joi la Varșovia pentru a colecta fonduri care să ajute Ucraina aflată în război a strâns peste 6 miliarde de euro, a anunțat premierul polonez Mateusz Morawiecki, informează Reuters și AFP, potrivit Agerpres.
Țări precum Finlanda, Republica Cehă, Croația și altele au promis milioane de euro sprijin umanitar și militar, în timpul acestei conferințe menite să ajute Ucraina să facă față urmărilor economice și umanitare ale invaziei ruse și care este găzduită de Polonia și Suedia, în cooperare cu președinții Comisiei Europene și Consiliului European.
Comisia Europeană a promis 200 de milioane de euro ajutor pentru persoanele strămutate pe teritoriul Ucrainei, după cum informează într-un comunicat.
La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat într-un mesaj video că Franța își va majora în acest an cu 300 de milioane de dolari ajutorul său financiar acordat Ucrainei, de la 1,7 la 2 miliarde de dolari în total.
Acest nou sprijin nu se referă la ajutorul militar, a precizat Palatul Elysee.
Franța a susținut deja Ucraina cu 100 de milioane de euro ajutor umanitar în timpul primelor zile ale invaziei ruse și a permis livrarea a peste 800 de tone de materiale, printre care echipamente medicale. De asemenea, ea a deblocat 1,7 miliarde de dolari pentru a susține bugetul statului ucrainean și investițiile sale.
"Vedem în fiecare zi acumulându-se consecințele umanitare și distrugerile suscitate de agresiunea rusă asupra Ucrainei și suferite de poporul ucrainean. Acestea sunt insuportabile", a declarat președintele francez, potrivit AFP. "Este de datoria noastră colectivă să adoptăm un ajutor imediat și o susținere economică masivă pentru Ucraina", a adăugat Macron.
Președintele francez a salutat "mobilizarea excepțională a vecinilor Ucrainei, în special a poporului polonez, care a primit din 24 februarie până în prezent mai multe milioane de ucrainence și ucraineni".
"Solidaritatea exprimată de Polonia, Slovacia, România, Ungaria, Republica Cehă, Republica Moldova este excepțională, este corect și normal ca noi să le putem sprijini colectiv în efortul lor de solidaritate, alături de sprijinul direct pe care îl acordăm Ucrainei", a adăugat președintele francez.
"Trebuie să fim gata să asumăm acest efort pe termen lung, în contextul unui conflict care, din păcate, riscă să continue și noi nu am văzut încă toate consecințele dramatice" ale lui, a conchis Macron, adăugând că determinarea și demnitatea populației și autorităților ucrainene stârnesc "admirația tuturor".