Evenimentul a avut ca temă centrală identitatea culturală a țărilor care sărbătoresc Centenarul, în 2018, prezentări fiind susținute de Tomasz Wisniewski (Polonia), Zuzana Ulicianska și Milo Jurani (Slovacia), Edite Lescinska-Tisheizere (Letonia), și Constantin Chiriac, Călin Mocanu, Chris Simion - Mercurian, Ludmila Patlanjoglu, Doina Papp, Ana-Maria Nistor, Cristiana Gavrilă (România).

'Am gândit această conferință în jurul temei centrale a festivalului, care este identitatea culturală a țărilor care sărbătoresc în acest an centenarul. Este o temă care ne reflectă pe toți, pentru că în teatru vedem și cum se oglindește existența unei națiuni, dar vedem și cum ea poate fi schimbată de gesturile artiștilor. Pentru a păstra o anumită simetrie cu programul festivalului care a început cu un spectacol din Polonia, va continua cu un spectacol remarcabil din Slovacia, și va culmina cu o producție lituaniană, am avut la conferință o prezentare despre teatrul polonez în zona experimentului, o prezentare despre teatrul Slovaciei și al Cehoslovaciei, un fel de panoramă istorică a transformărilor care au apărut în structura și limbajul scenic al teatrului acestei țări care s-a desprins de Cehoslovacia și a căpătat o voce autonomă, și o prezentare legată în modul cel mai direct și mai explicit de teatrul Țărilor Baltice care au un univers specific, nu doar pentru că au făcut parte din Uniunea Sovietică, dar pentru că astăzi au generat câteva voci absolut remarcabile', a declarat teatrologul Octavian Saiu, secretar general adjunct al AICT și președinte al Secției Române AICT (Teatrologie).

Milo Jurani a afirmat că istoria Slovaciei este similară cu cea a României, existând totuși și multe aspecte specifice. El a apreciat că teatrul slovac a fost mereu legat de tendințele noi din teatru.

'Deși cehii și-au înființat prima scenă în 1881, ca unul dintre punctele de vârf ale activității de revigorare națională, după formarea țării compuse nu a mai existat un teatru profesionist produs de către slovaci. Crearea Teatrului Național Slovac în 1920 nu a reieșit din efortul de a demonstra propria noastră existență ca națiune, ci mai mult ca să completăm registrul de instituții culturale lipsă și să confirmăm că avem și o existență proprie culturală în afară celor cehe', a spus Milo Jurani, precizând că una dintre primele probleme pentru teatrul slovac a fost publicul slovac, care în capitala țării, Bratislava, era în minoritate.

Teatrul Național Slovac nu a fost fondat din bugetul național sau al orașului, fiind în pericol de insolvență în orice moment. Teatrul funcționa în condiții de provizorat, neavând propria sa clădire, a mai spus Milo Jurani.

'Teatrul trebuia să împartă scenă cu grupuri călătoare din Austria, Germania, Ungaria și Republica Cehă, nu avea o scenă, nu avea decoruri, costume sau dispozitive tehnice. Următoarea problemă a fost absența actorilor slovaci care să-și părăsească slujbele și să lucreze ca profesioniști în teatru slovac. (...) Paradoxul noului înființat teatru național este demonstrat cel mai bine de faptul că teatrul național slovac era slovac doar cu numele', a afirmat reprezentantul Slovaciei.

Edite Lescinska-Tisheizere, reprezentanta țărilor baltice, a spus că, privite din afară, cele trei țări baltice - Letonia, Lituania și Estonia - par a fi 'un grup de țări cu o realitate complexă', diferențele putând fi observate de oricine privește puțin mai atent.

'Tradiția teatrală a teatrului lituanian se îndreaptă spre metaforă, spre ritual, spre intuiție, în timp ce tradiția din teatrul estonian și letonian se îndreaptă spre cuvânt, narațiune, înțelegere intelectuală. Desigur, nu există stiluri pure, nu există tradiții pure', a apreciat Edite Lescinska-Tisheizere.

Ea a afirmat că tradiția teatrală din Țările Baltice 'este destul de tânără', teatrul din Letonia începând în 1870, în Estonia la începutul secolului XX, în 1906, iar în Lituania teatrul profesionist începând după ce s-a creat statul național, în anii 1920.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Secția Română (Teatrologie) a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT) și Departamentul de Studii Teatrale al UNATC 'I.L. Caragiale. 

Sursa: Agerpres