Conducerea Gazprom va efectua în martie o vizită la Chișinău
-
13 Februarie 2016 11:18
Ministrul Economiei Octavian Calmâc a avut o întrevedere la Moscova cu vicepreședintele Gazprom, Valerii Golubev, și președintele Consiliului de Observatori al SA Moldovagaz.
Oficialii au convenit asupra unei vizite a reprezentantului Gazprom la Chișinău, pe 2-3 martie curent, pentru a analiza activitatea întreprinderii.
De asemenea, el s-a întâlnit și cu ministrul Energeticii al Federației Ruse, Aleksandr Novak. În cadrul acesteia, oficialii au abordat o serie de subiecte privind cooperarea bilaterală în sfera energetică, situația actuală în domeniul aprovizionării Republicii Moldova cu gaze naturale și energie electrică din Federația Rusă, au stabilit un set de acțiuni necesare pentru dinamizarea relațiilor între cele două state pe această filieră.
De asemenea, ministrul Economiei s-a întâlnit cu Karina Țurcan, membru al Consiliului de Administrație al companiei „InterRAO”. Interlocutorii au pus în discuție problematica furnizării energiei electrice pe teritoriul RM de către concernul rus și perspectivele de eficientizare a colaborării între companiile de profil din ambele țări, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.