Condițiile centrului „Diamant” din Telenești, îmbunătățite grație unui proiect european
-
24 Octombrie 2020 09:30
Sălile de activități ale Centrului de Zi pentru Copii „Diamant” din Telenești, dar și sala de bucătărie, au beneficiat de reparații și au fost dotate cu mobilier și echipament necesar. În același timp, personalul Centrului a dispus de cursuri de perfecționare și a fost instruit în vederea desfășurării activităților în mod calitativ și cu plus de eficiență, grație unui proiect european susținut de Consiliul Raional Telenești, se arată într-un comunicat de presă, citat de IPN.
În cadrul proiectului „Centrul de Zi pentru Copii „Diamant” – serviciu inovativ, eficient și durabil”, a cărui valoare totală este de 75816 euro, s-a procurat și un autoturism, care va asigura transportarea la Centru a copiilor din Mihalașa, Mihalașa Nouă și Inești.
Alexandru Blajevschi, director de proiect, spune că Centrul „Diamant” își desfășoară activitatea din anul 2003, iar până recent nu aveau posibilitatea să susțină un număr atât de mare de copii. „Grație proiectului, am reușit să extindem activitățile cu aspect educațional în vederea dezvoltării abilităților sociale, intelectuale, fizice și emoționale ale copiilor aflați în situație de risc din Telenești”.
Acum, Centrul de Zi pentru Copii „Diamant” prestează servicii educaționale și de incluziune socială pentru circa 110 copii aflați în situații de risc din raion.
„Am reușit să extindem și să îmbunătățim serviciile oferite în cadrul Centrului. Nu doar copiii din orașul Telenești, dar și cei din satele din apropiere pot acum să vină la Centru pentru o masă caldă și activități educaționale. Chiar dacă situația epidemiologică a creat inițial anumite dificultăți în realizarea proiectului, acestea au fost depășite cu succes. La ora actuală, serviciile se prestează conform programului standard, cu respectarea tuturor normelor sanitare. Este îmbucurător faptul că Centrul „Diamant” deja contribuie la îmbunătățirea calității vieții comunității din Telenești și a fiecărei familii beneficiare în parte”, a declarat Daniela Leahu, directoare de proiect din partea Fundației Soros Moldova.
La valoarea totală a proiectului au contribuit Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova, Fundația „Durcas Moldova”, dar și Consiliul raional Telenești.
„Este responsabilitatea noastră să asigurăm condițiile necesare pentru ca tinerii să crească și să fie educați în familie. Susținem inițiativele societății civile locale și apreciem susținerea partenerilor europeni, care au venit cu o contribuție financiară considerabilă”, a menționat Alexandru Tăburceanu, vicepreședintele raionului Telenești.
Pentru a beneficia de serviciile Centrului de Zi pentru Copii „Diamant”, familia se poate adresa asistentului social din comunitate, Direcției de Asistență Socială și Protecție a Familiei Telenești sau nemijlocit la Centru.