Condiții mai bune pentru elevi: blocurile sanitare din 18 școli au fost reabilitate
-
28 Decembrie 2025 17:00
Blocurile sanitare din 18 școli din întreaga țară au fost reabilitate în cadrul Programului național „Construcția, renovarea, reabilitarea blocurilor sanitare în instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal”, ediția 2025.
Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, una dintre școlile care au beneficiat de aceste lucrări este Liceul teoretic „Constantin Stere” din municipiul Soroca. Proiectul a vizat modernizarea completă a celor patru blocuri sanitare, dotarea acestora cu echipamente noi și aplicarea unor soluții durabile, conforme standardelor actuale de igienă și siguranță, transmite IPN.
Valoarea totală a proiectului a fost de peste 460 de mii de lei, dintre care aproximativ 438 de mii de lei sunt alocate din bugetul de stat prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), iar contribuția administrației publice locale constituie 23 de mii de lei. Beneficiarii direcți sunt 1.320 de elevi și 109 angajați ai liceului.
Directorul instituției, Vasile Baș, a afirmat că implementarea acestui proiect a schimbat semnificativ condițiile de igienă în liceu.
„Elevii și profesorii beneficiază acum de spații moderne, curate și sigure, care sprijină procesul educațional. Este un mediu care promovează igiena personală, prevenirea riscurilor pentru sănătate și responsabilitatea în utilizarea spațiilor comune. Modernizarea blocurilor sanitare nu înseamnă doar echipamente noi, ci și crearea unui climat educațional mai atractiv și mai sigur pentru elevi. Profesorii și tot personalul instituției lucrează acum în condiții optime, ceea ce contribuie la o mai bună desfășurare a activității didactice. Suntem mândri că am reușit să răspundem unei nevoi a comunității, așteptată de mulți ani”, a spus managerul.
Potrivit lui, acest program național este esențial pentru școli, deoarece asigură nu doar confort, ci și sănătatea și siguranța elevilor. „În plus, contribuie la dezvoltarea unei atitudini responsabile față de menținerea infrastructurii și la sporirea respectului pentru spațiile publice”, a declarat Vasile Baș.
În total, în anul 2025, în cadrul Programului național „Construcția, renovarea, reabilitarea blocurilor sanitare în instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal”, sunt reabilitate 125 de blocuri sanitare în 22 de școli din întreaga țară. Proiectele vizează modernizarea și reconstrucția blocurilor sanitare, inclusiv construcția rețelelor inginerești de alimentare cu apă și canalizare, pentru a asigura un mediu educațional sănătos pentru aproximativ 18.000 de copii și 1.822 de angajați. Valoarea investițiilor din bugetul de stat pentru această ediție a programului depășește 20,7 milioane de lei.

