Condimentele sunt benefice pentru inimă și memorie
-
24 Noiembrie 2014 18:38
Două noi studii publicate recent arată că un consum de condimente menține sănătatea inimii și ajută memoria, scrie Rador.
Primul studiu, publicat în “Nutrition Today”, a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat Penn din Pennsylvania. Ei au descoperit că utilizarea condimentelor – cum ar fi praful de usturoi, rozmarinul, oregano, scorțișoara, cuișoarele, boia de ardei, turmericul, ghimbirul și piperul negru – poate reduce cu 30% concentrația de trigliceride din sânge. Concentrația de trigliceride poate crește după o masă bogată în grăsimi, existând riscul de boli de inimă. Consumul de usturoi reduce cu 8% colesterolul rău și cu 38% riscul de atac de cord. Cercetătorii au măsurat, de asemenea, o creștere cu 13% de antioxidanți în sânge, la subiecți care au consumat o masă în care au fost adăugate două linguri de condimente culinare bogate în antioxidanți. Acest lucru poate ajuta în lupta împotriva bolilor cardiovasculare. Al doilea studiu a fost condus de cercetători de la Universitatea Monash din Australia. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că adăugarea unui gram de șofran de India la micul dejun îmbunătățește memoria la pacienții cu semne timpurii ale diabetului zaharat. Rezultatele acestui studiu sunt publicate în “Asia Pacific Journal of Clinical Nutrition”.