Condamnați să rambursăm miliardul în 25 de ani (Mold-street)

  • 30 Martie 2016 10:52
Condamnați să rambursăm miliardul în 25 de ani (Mold-street)

Revista presei din 30 martie 2016

Condamnați să rambursăm miliardul în 25 de ani. Portalul economic Mold-street informează că Banca Națională a semnat un memorandum cu Ministerul Finanțelor, prin care începând cu 1 aprilie ar urma să fie emise obligațiuni de stat pentru a rambursa suma restantă de peste 13,5 miliarde de lei.

Ziarele mai comentează încă manifestațiile dedicate Unirii Basrabiei cu România de duminică.  Unirea trezește reacțiunea, titrează Ziarul Național. Constituirea „Sfatului Țării 2”, într-un impresionant congres cu 1 700 de delegați, și cel mai numeros marș unionist care a fost organizat vreodată la Chișinău au stârnit entuziasmul și optimismul primăvăratec al adepților reîntregirii naționale, scrie Vasile Gârneț. Totodată, autorul constată că politicienii proruși au avut ca niciodată până acum reacții virulente. El se referă la declarațiile socialiștilor, care i-au numit pe participanții la marșul Unirii criminali de stat și trădători, la declarația lui Usatîi, de creare a unor „comitete de salvare națională” în raioane, pentru combaterea unionismului și la alte mișcări, inclusiv de la Moscova. Scriitorul atenționează că misiunea unioniștilor nu va fi deloc ușoară.

Și Evenimentul Zilei titrează că stataliștii Usatâi, Dodon și Vlah dau tonul destabilizării țării de la Comrat, unde se plănuiește organizarea pe 2 aprilie, a unui Marș al apărătorilor statalității moldovenești.

Adevărul observă că dacă ”acum câțiva ani reUnirea era o paria, se credea că nu aduce voturi,  acum nimeni nu își mai permite să neglijeze cel mai tânăr, dinamic și inteligent electorat din Republica Moldova. Unioniștii scot în stradă mai mult decât ar putea scoate separat fiecare partid politic”, explică publicația. Totodată, potrivit Adevărul, ”acum a devenit evident că Europenismul fără românism nu se poate, iar cei care mimau până de curând integrarea ca și o cale distinctă, se pregătesc a fi principalii susținători ai reUnirii cu România. Nu este ceea ce își doresc, dar se află în situația în care pur și simplu nu se mai pot opune valului, iar Bucureștiul trebuie să își asume prin vocea premierului și al președintelui un ton mai Vocal cu privire la acest subiect”, scrie Adevărul.

Maia Sandu, care poate fi principalul candidat al forțelor de dreapta la alegerile președintelui RM, își propune să constituie un exemplu de partid, pe principii străine tradițiilor politice moldovenești, scrie Timpul, care publică pe pagina sa electronică un interviu cu fostul ministru al Educației. Ea a explicat că membrii formațiunii pe care a inițiat-o depun angajamente pe proprie răspundere că nu vor pretinde la alte beneficii din activitatea politică, în afară de recunoștința generațiilor viitoare. Deși pare greu de crezut, fostul ministru al Educației spune că nu-și va minți alegătorii și că partidul său va refuza orice donație din partea finanțatorilor lipsiți de integritate. Maia Sandu optează în continuare pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate în RM și nu exclude că, dacă va ajunge la guvernare, o parte din averile fastuoase ale funcționarilor publici ar putea fi confiscate în favoarea statului. Congresul de constituire al Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS) urmează să aibă loc în aprilie, la Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău