Condamnarea lui Năstase, un semnal pentru politicienii corupți

  • 03 Iulie 2013 13:38
Condamnarea lui Năstase, un semnal pentru politicienii corupți

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a României de a menține condamnarea la doi ani de închisoare cu executare pentru Adrian Nastase a surprins nu doar mediile și opinia publică românească, ci și cea internațională.

Arestarea fostului prim-ministru al României, din perioada 2000-2004, este apreciată fie ca un gest istoric al Justiției din țara vecină, fie ca un semnal pentru politicienii români corupți, fie ca un dosar. 
 
Arestarea lui Adrian Năstase va fi "un semnal de alarmă pentru politicienii din România". Cei doi judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție au arătat, în motivarea de sentință din martie, că dosarul "Trofeul calității", în care Năstase este acuzat de delapidarea a 1,5 milioane de euro, bani pentru campania electorală din 2004, este un caz ce reflectă fenomenul de corupție al clasei politice românești și că numai o pedeapsă cu închisoarea a fostului premier va descuraja corupții clasei politice din România.

Adrian Năstase a avut un mandat de premier presărat cu acuzații de corupție și scandaluri în justiție. Cazul arestării traficanților de combustibil de la Oradea, în frunte cu Adrian Tărău, al cărui tată era prefectul județului Bihor, a fost unul sugestiv în ceea ce privește implicarea sa în actul de justiție.

În urma declarației premierului, care spunea că nu crede în arestările lor, aceștia au fost eliberați și au putut fugi peste hotare. Ulterior, procurorul care a formulat acuzarea în acest caz a fost supus unei anchete.

De asemenea, în timpul mandatului său o mulțime de ziariști care au scris despre actele de corupție au fost victime ale unor acte de violență suspecte. În plus, atitudinea sa și declarațiile infatuate din timpul mandatului i-au adus porecla de “Arogantul”, pusă chiar de președintele în exercițiu al vremii, colegul său de partid Ion Iliescu.

Presa străină reia pe larg subiectul în paginile sale, reamintind că problemele rămase în justiție încă din timpul mandatului lui Adrian Năstase, au dus la amânarea intrării în spațiul Schengen a României. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău