Concluziile observatorilor internaționali | Alegerile parlamentare anticipate s-au desfășurat într-o atmosferă competitivă

  • 12 Iulie 2021 16:29
Concluziile observatorilor internaționali | Alegerile parlamentare anticipate s-au desfășurat într-o atmosferă competitivă

Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie s-au desfășurat într-o atmosferă competitivă și în mare parte libertatea de alegere a fost respectată. Totuși, există anumite carențe care subminează în continuare încrederea în autorități și sistem: finanțarea campaniei, precum și felul în care au fost soluționate litigiile electorale. Sunt concluziile misiunii internaționale de observare a alegerilor din care au făcut parte observatori din partea OSCE, Consiliului Europei și Parlamentul European.

Eurodeputatul David McAllister, care a monitorizat procesul electoral în ziua alegerilor, vorbește despre nereguli precum transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare din regiunea transnistreană sau decizia disputată privind numărul de secții de votare peste hotare. Acesta a vorbit și despre presiuni care s-au făcut în această perioadă asupra autorităților publice locale. Oficialul a menționat că viitorul Guvern are în față o agendă ambițioasă de reforme și a amintit despre susținerea continuă și puternică pe care Uniunea Europeană o oferă Republicii Moldova.

„Uniunea Europeană  are o legătură și o relație strânsă cu R. Moldova, începând cu anul 2014, în baza Acordului de Asociere. De asemenea, ne pronunțăm în favoarea statului de drept, a integrării economice și asocierii politice dintre UE și R. Moldova(…)Acești ultimi ani au fost foarte dificili pentru țara dumneavoastră, nu doar din cauza pandemiei, dar și din motivul blocajului politic, constituțional, care a condus la necesitatea unor alegeri parlamentare anticipate. Rezultatele acestor alegeri trebuie să devină un punct de pornire, după care un nou guvern să poată accelera niște reforme ambițioase în special în domeniul independenței judiciare și a măsurilor anticorupție, pentru a livra rezultate concrete așteptate de cetățenii Republicii Moldova. Parlamentul European și în general Uniunea Europeană vor urmări atent evoluțiile din Republica Moldova și vom fi pregătiți să sprijinim Republica Moldova în implementarea reformelor sale. Ceea ce se va întâmpla aici în următoarele săptămâni și luni va avea un impact major asupra relațiilor noastre”.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău