Concert la Biblioteca Națională în cadrul programului „CoolToura”
-
29 Decembrie 2021 17:29
Concert la Biblioteca Națională a R. Moldova, în ajun de Revelion, organizat în cadrul programului „CoolToura”. În fața publicului au evoluat tinerii artiști Ionuț Ciocanu (vioară), Petrică Bivol (vioară), Vladislav Secichin (violă), Dmitri Iurcik (violoncel) și Alexandru Mironov (chitară).
Elena Pintilei, directorul general al bibliotecii, a precizat pentru IPN că astfel de evenimente, cum este și spectacolului muzical „Magia sărbătorilor de iarnă e unică”, pe lângă faptul că promovează tinerele talente, oferă momente de relaxare vizitatorilor bibliotecii, dar și angajatelor instituției, printre care sunt și mame cu copii, care nu întotdeauna au timp să meargă la un spectacol muzical în afara orelor de muncă. „Suntem bibliotecari, oameni de cultură, iar astfel de evenimente muzicale contribuie la dezvoltarea noastră, dar și la starea de bine”, a menționat directoarea.
Programul social-educativ „CoolToura” își propune să promoveze tinerii artiști: poeți, muzicieni, actori, pictori, dansatori, regizori de film. Potrivit organizatorilor spectacolului muzical, fiecare eveniment va fi inedit și diferit de cel precedent prin abordarea a noi subiecte, populare și actuale în rândul tinerilor. În cadrul proiectului, sunt bineveniți toți artiștii care doresc să-și dezvolte aptitudinile artistice.