COMUNICAT | Programul funeraliilor Regelui Mihai va fi făcut public, în detaliu, mâine
-
05 Decembrie 2017 13:53
Maiestatea Sa a încetat din viață astăzi, 5 decembrie, ora 13 (ora României), la reședința privată din Elveția. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteța Sa Regală, Principesa Maria, se arată într-un comunicat al Casei Regale.
În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei române va face o declarație către țară.
În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.
Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare la Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.
La dorința Custodelui Coroanei române, funeraliile regelui Mihai I vor respecta tradiția înaintașilor Majestății Sale Defuncte.
Începând de mâine, cărți de condoleanțe vor fi deschise simultan la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile. Condoleanțe pot fi transmise și online, la adresa http://www.familiaregală.ro/mesaje/
Toți cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitați să o facă începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în fața intrării principale, precizează Casa Regală.

