Comuna Tohatin va avea un sistem autonom de iluminat stradal
-
03 Ianuarie 2022 11:15
Un sistem autonom de iluminat a fost instalat în comuna Tohatin din mun. Chișinău, în cadrul unui proiect de energie regenerabilă implementat cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică, comunică MOLDPRES.
Astfel, în localitate au fost instalați doi piloni cu echipamente fotovoltaice. Instalația este complet autonomă și funcționează numai cu energia pe care o acumulează de la soare și o depozitează în acumulatoare. Acestea sunt prevăzute cu un sistem econom și au senzor de mișcare, scrie sursa citată.
Sistemul a fost instalat în apropierea unei treceri de pietoni. Costul proiectului implementat cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică este de 250 de mii de lei, dintre care 200 de mii de lei au fost achitați din fonduri europene prin intermediul AEE și 50 de mii de lei - de către Primăria Tohatin.