Companiilor străine nu li se va permite să-și testeze vaccinurile pe poporul iranian, afirmă președintele Hassan Rouhani
-
09 Ianuarie 2021 16:10
Companiilor străine nu li se va permite să-și testeze vaccinurile împotriva COVID-19 pe poporul iranian, a declarat sâmbătă președintele Iranului, Hassan Rouhani, la o zi după ce liderul suprem iranian a interzis importul de vaccinuri din SUA și Regatul Unit, informează Reuters, potrivit Agerpres.
"Companiile străine vor să ne dea vaccinuri care să fie testate pe poporul iranian. Însă Ministerul Sănătății (iranian) va împiedica aceasta", a spus Rouhani în afirmații difuzate la televizor, fără a numi companiile la care se referă sau a oferi alte detalii. "Poporul nostru nu va fi un eșantion de testare pentru companiile care produc vaccinuri. Noi trebuie să cumpărăm vaccinuri străine sigure", a afirmat el.
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat vineri că vaccinurile american și britanic "nu sunt de încredere" și este posibil să răspândească virusul în alte țări. Iranul ar putea obține vaccinuri din alte locuri de încredere, a adăugat Khamenei, fără a oferi detalii.
China și Rusia sunt ambele aliate ale Iranului, țara cea mai afectată din Orientul Mijlociu de noul tip de coronavirus.
Khamenei și-a reiterat acuzațiile într-un tweet care a fost șters de Twitter, ce a postat un mesaj în care se afirmă că acesta a încălcat regulile platformei împotriva dezinformării.
Iranul a lansat luna trecută testele pe oameni a primului său posibil vaccin anti-COVID-19, susținând că acesta ar putea ajuta țara să învingă pandemia în pofida sancțiunilor americane care afectează capacitatea sa de a importa vaccinuri.
Tensiunile dintre Washington și Teheran au escaladat din 2018, când președintele american Donald Trump a retras SUA din acordul încheiat în 2015 între marile puteri și Iran asupra programului nuclear iranian și a reimpus sancțiuni.