„Lista producătorilor” este un registru gestionat de Agenția de Mediu, unde toți producătorii de produse reglementate de REP sunt înregistrați și primesc un număr de evidență. La înregistrare, producătorii trebuie să demonstreze că fac parte dintr-un sistem individual sau să certifice calitatea de membru al unui sistem colectiv de colectare, tratare, valorificare sau eliminare a produselor devenite deșeuri, scrie Jurnal.md.
Deși agenții economici au avut peste un an pentru a crea un sistem individual sau pentru a deveni membri ai unui sistem colectiv, mulți dintre aceștia nu au finalizat procesul. Începând cu 16 mai 2024, conform noilor modificări legislative, aceștia nu vor mai putea plasa pe piață produse poluante, precum echipamente electrice și electronice, ambalaje, baterii și acumulatori, vehicule, anvelope uzate și uleiuri.
Agenții economici au semnalat că nu pot importa marfă și sunt blocați la graniță. Pentru a sprijini antreprenorii care nu au reușit să se înregistreze în Lista producătorilor supuși reglementării REP, Ministerul Mediului, împreună cu Serviciul Vamal, a intervenit rapid. Ministrul Sergiu Lazarencu a menționat că activitatea agenților economici a fost deblocată, permițându-li-se să depună o cerere de înregistrare în Lista producătorilor REP până la sfârșitul lunii iulie 2024, pentru a avea timp să devină parte a unui sistem individual sau să certifice calitatea de membru al unui sistem colectiv.
Între timp, agenții economici au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să primească clarificări de la Ministerul Mediului, Agenția Mediului, Serviciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat și experți din cadrul Asociației „ProMediu”. O ședință în acest sens a avut loc în cadrul Grupului de lucru „Facilitarea către tranziția verde și comerțul transfrontalier” al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.
La ședință a participat și deputata Mariana Cușnir, vicepreședinta Comisiei parlamentare pentru mediu, climă și tranziție verde, inițiatoarea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului. Ea a salutat sesiunile de informare pentru agenții economici despre implementarea principiului REP.
În urma discuțiilor, Mariana Rufa, directoarea executivă a Asociației Businessului European, a anunțat că agenții economici care întâmpină dificultăți temporare în conformarea la noile reguli vor putea apela la asociațiile de afaceri. Acestea, în colaborare cu autoritățile, vor interveni rapid pentru a-i ajuta să depășească provocările.
Consiliul Economic va continua să fie o platformă de facilitare a comunicării între autorități și comunitatea de afaceri, monitorizând evoluția acestui subiect și oferind suportul necesar pentru o comunicare eficientă între toate părțile implicate.
De menționat că, în urma modificărilor legislative, în Lista producătorilor REP s-au înregistrat peste 5.000 de agenți economici în patru ani, dintre care 4.000 doar în ultimele patru săptămâni. Încă aproximativ 1.600 de agenți economici au depus cereri de înregistrare, însă niciuna nu a venit din partea celor care plasează pe piață ulei și vehicule.