Compania „Teleradio-Moldova” a dat startul înscrierilor pentru selecția națională Eurovision 2025

  • 19 Noiembrie 21:00
Compania „Teleradio-Moldova” a dat startul înscrierilor pentru selecția națională Eurovision 2025

Instituția publică Compania „Teleradio-Moldova” a dat startul înscrierilor pentru selecția națională a reprezentantului Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2025. În acest an, concursul se va desfășura în orașul Basel, Elveția, transmite instituția publică într-un comunicat de presă, informează MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, interpreții și formațiile care doresc să participe pot depune dosarele până pe 27 decembrie 2024, ora 17:00. Acestea vor fi examinate de către Comitetul de organizare a Etapei Naționale până la 15 ianuarie 2025. Piesele înscrise la Etapa Națională trebuie să fie originale, să nu fi fost lansate anterior datei de 1 septembrie 2024, iar durata să nu depășească 3 minute.

Ulterior, concurenții ale căror dosare întrunesc toate cerințele, vor participa la Audițiile Live, organizate în perioada 15 ianuarie - 5 februarie 2025. Finaliștii vor fi selectați de către un juriu specializat, care va acorda un punctaj de la 0 la 12, bazându-se pe următoarele criterii: linia melodică, interpretarea și gradul de originalitate al piesei.

Finala Națională, în cadrul căreia va fi aleasă piesa câștigătoare, va avea loc între 20 - 28 februarie 2025 și va fi transmisă în direct la TV Moldova 1. Conform Regulamentului cu privire la desfășurarea Selecției Naționale, piesele vor fi jurizate în proporție de 50% juriu și 50% televoting. În cazul în care va exista egalitate de punctaj, „Comitetul de organizare, după consultarea cu juriul, va decide cu referire la desemnarea câștigătorului. În toate cazurile, desemnarea și anunțarea reprezentantului RM la ESC 2025 se va efectua după validarea rezultatelor de către Comitetul de organizare.”

Anul trecut, Republica Moldova a fost reprezentată de Natalia Barbu cu piesa „In The Middle”. Interpreta s-a clasat pe locul 13 în Semifinală, cu un total de 20 de puncte, ratând astfel calificarea în Finala competiției muzicale.

Cea de-a 69-a ediție a Eurovision Song Contest va avea loc în perioada 13 - 17 mai 2025. Semifinalele vor fi organizate pe 13 și 15 mai, iar țara câștigătoare va fi desemnată pe 17 mai.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:3,6 m/s
Wed
10
Thu
6
Fri
5
Sat
4
Sun
1
Arhivă Radio Chișinău