Compania Facebook le va permite angajaților în regim full-time să lucreze de la distanță inclusiv din alte țări
-
11 Iunie 2021 11:48
Compania americană Facebook le-a oferit angajaților săi în regim full-time opțiunea de a lucra de la distanță, inclusiv din alte țări, dacă munca lor nu necesită prezența la birou, informează vineri dpa, citată de Agerpres.
Cofondatorul și directorul executiv al companiei, Mark Zuckerberg, a dezvăluit că el însuși intenționează să lucreze de la distanță timp de încă cel puțin șase luni.
Într-o notă publicată prima dată de Wall Street Journal, Zuckerberg scrie: "Am descoperit că munca la distanță îmi oferă mai mult spațiu pentru gândire pe termen lung și mă ajută să-mi petrec mai mult timp cu familia, ceea ce mă face mai fericit și mai productiv la muncă".
"Am învățat pe parcursul anului trecut că poți să-ți faci bine munca de oriunde și eu sunt chiar mai optimist (și cred) că munca de la distanță la scară largă este posibilă, mai ales că prezență video de la distanță și realitatea virtuală continuă să se îmbunătățească", a subliniat Zuckerberg.
Oricum, această cea mai recentă decizie a companiei de a le permite angajaților săi în regim full-time să lucreze de la distanță constituie o schimbare față de decizia pe care a anunțat-o în mai 2020, când compania a afirmat că le va permite doar unor angajați, în special celor experimentați, să ceară să lucreze permanent de la distanță.
Cu toate acestea, unii angajați, precum cei care lucrează la centrele de date și de hardware, vor trebui să lucreze de la birou, în condițiile în care munca lor nu poate fi făcută de la distanță.
Zuckerberg a adăugat că gigantul pe care îl conduce le va permite angajaților să ceară să lucreze de la distanță și din alte țări. Aceasta le va permite angajaților din SUA să ceară să lucreze din Canada, iar celor din Europa să ceară să lucreze de la distanță din Regatul Unit.
Facebook ar intenționa să-și redeschidă majoritatea birourilor din SUA la o capacitate de 50% până la începutul lui septembrie și probabil să le redeschidă în totalitate în octombrie. Compania are circa 60.000 de angajați.