Compania aeriană "WizzAir" planifică să vină pe piața Republicii Moldova
-
15 Decembrie 2011 14:29
Compania aeriană "WizzAir" planifică să vină pe piața Republicii Moldova pentru a lansa curse aeriene low cost, a anunțat directorul comercial al companiei, Gyorgy Abran, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Vladimir Filat. Potrivit acestuia Rep
Compania aeriană "WizzAir" planifică să vină pe piața Republicii Moldova pentru a lansa curse aeriene low cost, a anunțat directorul comercial al companiei, Gyorgy Abran, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Vladimir Filat. Potrivit acestuia Republica Moldova este o țară cu potențial, iar în negocierile cu UE a Acordului privind Spațiul Aerian Comun "țara noastră a fost mult mai rapidă decât alte state".
Compania "WizzAir" intenționează să efectueze zboruri din Chișinău în orașele țărilor Uniunii Europene după ce va fi parafat Acordul privind Spațiul Aerian Comun RM-UE. Potrivit Primului Ministru, Republica Moldova va semna Acordul privind Spațiul Aerian Comun în martie 2012.
Compania aeriană "WizzAir" activează în Europa Centrală și de Est și ocupă aproximativ 35% din piața aeriană low cost din regiune. Compania are 36 de aeronave Airbus 320 și intenționează ca pînă în 2017 să mai cumpere alte 132 de nave aeriene.