Compania Aegean Airlines lansează pe 3 noiembrie cursa aeriană directă Atena-Chișinău

  • 31 Octombrie 2023 13:54
Compania Aegean Airlines lansează pe 3 noiembrie cursa aeriană directă Atena-Chișinău

Din 3 noiembrie, compania aeriană Aegean Airlines va opera cursa avia directă Atena - Chișinău, cu câte două zboruri pe săptămână, în zilele de marți și vineri, relatează Moldpres.

Detaliile legate de pregătirea pentru evenimentul de lansare a cursei inaugurale directe Atena-Chișinău au fost discutate de Ambasadorul Republicii Moldova în Grecia, Andrei Popov și directorul pe Comunicare și Marketing al Aeroportului Internațional Atena, Ioanna Papadopoulou.

„Am convenit ca pe lângă ceremonia festivă înainte de zbor, primii pasageri, oficialii prezenți și presa vor fi delectați la poarta de îmbarcare cu un mic concert al cântăreței noastre Vera Țurcanu și bandului ei Loop Station. Mâine mă voi vedea și cu conducerea Aegean și sper că până la urma vom primi aprobarea și pentru continuarea mini-concertului în zbor, la bordul aeronavei Airbus 320”, a afirmat Andrei Popov.

Aegean Airlines este cea mai mare companie aeriană din Grecia. Anunțul privind lansarea cursei directe Chișinău - Atena, operată de Aegean Airlines a fost făcut la sfârșitul lunii august curent curent, în urma vizitei în Grecia a președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
5,52
Ploaie ușoară
Umiditate:82 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău